În anul 1926, emigrantul român Suciu Ioan se întorcea în țară din localitatea Toledo, Statul Ohio, Statele Unitate ale Americii, împreună cu soția și fiul său Suciu Ioan Jr. născut în străinătate, aducând primele fructe de asimina – pawpaw (Asimina triloba), specie nativă de pe continentul Nord-American. Au semănat semințele în curtea casei din Pianu de Sus, județul Alba și așa, cu primul pom răsărit, avea să înceapă povestea de un secol a acestei specii pomicole deosebite în România.
La împlinirea a 100 de ani de la acest moment, avem deosebita plăcere de a vă invita să celebrăm împreună istoria unei specii pomicole americane pe pământ românesc, care a trecut testul timpului și a devenit, de-a lungul anilor, parte a patrimoniului și cercetării horticole din țara noastră.
📅 10 octombrie 2026
📍 Pianu de Jos, județul Alba
Evenimentul este dedicat istoriei asiminei în România, oamenilor care au contribuit la introducerea, păstrarea și dezvoltarea acesteia, precum și perspectivelor sale pentru viitor. Va fi un prilej de întâlnire și de dialog între cadre universitare, cercetători, fermieri, autorități și membri ai comunității locale precum și iubitori ai horticulturii, chiar în locul în care povestea asiminei românești a început.
🌱 100 de ani de istorie.
🔬 25 de ani de cercetare.
🌿 Un viitor care merită cultivat cu pomi de asimina.
Ne dorim ca această aniversare să fie mai mult decât o rememorare a trecutului: o celebrare a unui patrimoniu viu și o privire către viitorul asiminei, ca specie pomicolă de mare perspectivă în România.



