Cartiere verzi pentru București
Concurs de concepte pentru amenajarea peisagistică, destinat studenților USAMV București, Facultatea de Horticultură
CONCURS SUSPENDAT
Concurs de concepte pentru amenajarea peisagistică
HILS Development și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București organizează concursul „Cartiere verzi pentru București”, în cadrul căruia studenții și masteranzii Facultății de Horticultură sunt invitați să propună soluții de amenajare peisagistică pentru două proiecte rezidențiale din estul Capitalei. HILS Development își propune să creeze oportunități pentru viitorii profesioniști în amenajarea peisagistică, încurajând ideile inovatoare care pot schimba în bine mediul în care trăim.
Cui se adresează?
Concursul este destinat studenților (ani I – IV) și masteranzilor (an I) de la Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV București. Studenții care sunt în anul IV de studiu și care decid să participe la concurs trebuie să poată face dovada, în octombrie 2025, că sunt înscriși la USAMV în anul de studiu următor, respectiv 2025 – 2026.
Despre concurs
Competiția „Cartiere verzi pentru București” este organizată de HILS Development în parteneriat cu USAMV București. Sarcina participanților este să propună idei de amenajare peisagistică pentru spații exterioare din cadrul a două proiecte rezidențiale HILS aflate în curs de construcție în estul Bucureștiului – HILS Sunrise și HILS Titanium – pe baza mai multor criterii detaliate în Regulamentul concursului.
Proiectele propuse de studenți vor fi coordonate de profesori din cadrul USAMV București.

- Juriul
Proiectele vor fi jurizate de o echipă formată din 3 reprezentanți ai Facultății de Horticultură și 1 reprezentant al HILS Development.
- Modalitatea de înscriere
Studenții care doresc să participe la concurs de pot înscrie online, prin completarea formularului disponibil pe această pagină, în perioada 22 aprilie – 12 mai 2025.
Formular de înscriere
- Regulament concurs
Află mai multe despre termenii și condițiile de participare la competiția „Cartiere verzi pentru București”
Regulament concurs „Cartiere verzi pentru București”
Când se desfășoară concursul?
Concursul „Cartiere verzi pentru București” se va desfasura in perioada aprilie – octombrie 2025, conform următorului calendar:
- Înscriere online în perioada 22 aprilie – 12 mai 2025, prin completarea formularului disponibil aici: Formular înscriere
- Perioada de elaborare a propunerilor: 13 mai – 15 septembrie 2025
- Trimiterea soluțiilor: 15 septembrie 2025, termen limită. Soluțiie se trimit la cartiereverzi@usamv.ro
- Jurizarea proiectelor și afișare rezultate: 16 septembrie – 22 septembrie 2025
- Depunerea contestațiilor: 22 – 23 septembrie 2025
- Soluționare contestații: 24 septembrie 2025
- Publicarea rezultatelor finale: 25 septembrie 2025
- Expoziție cu proiectele propuse, la USAMV: octombrie 2025

Premii
Pentru fiecare dintre cele două teme propuse în cadrul concursului, se vor acorda premiile I, II și III, în semn de apreciere și sprijin pentru performanța academică a studenților în anul universitar 2025–2026.
Valoarea premiilor:
- Premiul I: 7.000 lei/ individual, maximum 2 membri în echipă.
- Premiul II: 4.000 lei/ individual, maximum 2 membri în echipă.
- Premiul III: 2.000 lei / individual, maximum 2 membri în echipă.

Despre HILS Development
HILS Development este lider în domeniul dezvoltărilor rezidențiale și mixed-use în București, sărbătorind 20 de ani de activitate în sectorul imobiliar. Dezvoltatorul a debutat în 2005 în nordul Capitalei urmând apoi construcția unei serii de proiecte inovatoare în est. Cu un istoric impresionant de 12.000 de locuințe construite și vândute în București, echipa HILS Development își continuă misiunea de a dezvolta comunități durabile în estul Capitalei și de a oferi condiții sustenabile de locuire pentru toți bucureștenii. Astăzi proiectele HILS se concentrează pe crearea de spații care să răspundă nevoilor moderne de locuire, oferind locatarilor acces imediat la facilități comerciale, medicale, educaționale și de transport.
Regulamentul concursului „Cartiere verzi pentru București”