Grădinari planetari în practică

În perioada 25 – 30 aprilie 2026, studenții anului II, ai programului de Peisagistică, Facultatea de Horticultură (USAMV București), au participat în cadrul practicii pedagogice la a treia ediție a School of Planetary Gardeners, la Brezoi, Vâlcea.

Organizate de Atelier d’Architecture Autogérée (AAA), Gilles Clément și asociația Terrra Brezoi, activitățile au deschis participanților perspective noi, prin prezentările susținute de Genevieve Michon, Véronique Mure, Indra Gleizde, Vladimir Slonska, Hourdin Nina, Doina Petrescu, Constantin Petcou și Maria Alexandrescu, care au adresat critic schimbările climatice de pe poziții disciplinare diverse, de la ecologie, peisagistică, arhitectură și activism, la artă contemporană sau antropologie.

Prezentările au fost completate de cîteva plimbări în pădurile învecinate, unde conceptele discutate au putut prinde contur și au funcționat atît ca teme de explorare a habitatului local, cît și ca momente de reflecție și de reprezentare a peisajului, prin desene și schițe la fața locului. Explorarea s-a extins și în zona centrală a orașului, unde rîul și pădurea ajung în proximitatea locuirii, oferind participanților ocazia de a cartografia locuirea colectivă ca o sinteză locală între infrastructura publică și gestiunea resurselor naturale. Aici au observat îndeaproape peisajul socio-ecologic, articulat prin practici informale de transformare și îngrijire a spațiilor, și au întîlnit locuitori activi atît în gestiunea teritoriului, cît și în menținerea rețelelor comunitare.

În continuarea prezentărilor teoretice și explorării teritoriului, participanții s-au implicat în amenajarea a 2 zone din perimetrul casei Terrra: un bazin de retenție a apelor meteorice și un acces în pantă, prin pădure, spre pășunea din spatele casei. Sub îndrumarea peisagiștilor Nina Hourdin și Vladimir Slonska (Le temps de la Terre), cele 2 echipe – „La Trepte” și „La Iaz” – au testat și descoperit în echipă și la scara 1:1 principii ecologice și detalii constructive ce nu au mai părut atît de abstracte în teren. Activitățile practice au fost mai mereu prezente, fie ca parte din activitățile curente de auto-organizare a locuirii împreună, ca tăiatul lemnelor, sau ca exersare sub îndrumare a unor tehnici tradiționale, cum este cositul.

Un moment special l-a constituit vizita elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu” din Brezoi, însoțiți de cadre didactice și reprezentanți ai primăriei. Casa Terrra a devenit astfel deschisă și pentru comunitatea locală, studenții USAMV organizând în timp record o expoziție în toată regula, cu afiș, exponate, instalații, sunet, prezentări și protocol. Studenții au putut exersa reprezentarea și comunicarea către public a informațiilor acumulate, avînd ocazia să articuleze, chiar și schițat, o privire asupra locului, din perspectiva temelor studiate și a specializării lor. Însă întîlnirea studenți-elevi a continuat prin discuții informale, nemediate de îndrumători, funcționînd astfel ca un moment de descoperire și învățare reciprocă, extrem de valoros în contextul local.

 

Studenți (USAMV): Oana Arhire, Anastasia Bichir, Teodora Bîrlog, Luca Brat, Mihai Carpen, Teodora Clinci, Rebeca Grad, A Ra Jeong, Matei Mareș, Valeria Marian, Ecaterina Matache, Radu Moldoveanu, Ștefania Oane, Bianca Popa, Ioana Popistaș, Miruna Rădulescu, Luca Șerban, Bianca Voicu.

Îndrumători (USAMV): șef lucrări Alex Axinte, asistent drd. Anca Strugariu.

Credite foto: studenți și îndrumători USAMV.